Skip to content

De la ”Acum ce fac?” la Cursuri Online

“Ești super profi în tot ce faci … le gândești bine, înainte de a le da mai departe și altora! Felicitări!”

Loredana mi-a lăsat acest comentariu pe TikTok (Loredana e cursanta mea din ediția 1 a programului despre macarons, cel pe care l-am lansat acum 3 ani).

Și a sintetizat într-o propoziție scurtă un aspect extrem de important în munca mea și ceva despre care voiam să-ți povestesc demult.

Nu scot cursuri pe bandă rulantă, nu ăsta e scopul meu!

Dar atunci când creez și sunt gata să ofer ceva nou, o fac pentru că sunt sigură că te ajută și-ți aduce rezultate!

****

Când am luat decizia să renunț la laborator, acum mai bine de 3 ani, n-am știut ce mă așteaptă.

Eram speriată, pentru că, deși îl aveam alături pe soțul meu și știam că mă susține, mă întrebam dacă totul a fost în zadar.

O muncă titanică de adaptare într-un domeniu nou, de organizare, de acumulare de cunoștințe, de practică.

Ideea de a ține cursuri a venit la o lună după ce am închis laboratorul.

Era o idee pe care o aveam demult, dar … nu avusesem timp și energie să o pun în practică.

Am avut norocul să am alături oameni care m-au susținut, deși nu făcusem asta niciodată și habar n-aveam dacă sunt în stare.

Primele cursuri fizice pe care le-am ținut … au fost ok, dar pentru mine era clar că era loc de mai bine.

Evoluția s-a întâmplat, în timp.
Nu peste noapte și nu fără efort susținut.

Cursurile fizice m-au făcut să-mi doresc sa predau mai bine, cu singurul scop ca toți cei care participau să aibă rezultate.

Voiam să văd și evoluția cursantelor mele și să le ajut atunci când aveau nevoie.

Așa a apărut ideea cursurilor online.

Dar nu orice fel de cursuri, ci programe bazate pe practică și pe susținerea activă, timp de câteva săptămâni.

Deși erau online,
programele mele au dat rezultate!

Și partea bună era că puteam să văd în timp real evoluția cursantelor mele.

De la săptămână la săptămână.

E extraordinar, ca profesor, să vezi evoluția cursantelor!

Să simți emoția și entuziasmul lor când îți povestesc cum au lucrat, cum au reușit … deși nu credeau că sunt în stare.

Poți să dai aripi celor care te aleg ca profesor!

Poți să le dai un impuls să-și urmeze visurile!

Poți să le oferi încredere că și ele POT!

În concluzie, atunci când creez un program, aleg produse speciale, care știu că pot crea dificultăți atunci când vrei să le stăpânești.

Așa cum sunt Eclerele și Choux-urile.

Deși am urmat două cursuri complexe, ca să înțeleg bine tehnica, am avut și eu provocările mele la început.

Ca să înveți EFICIENT și să STĂPÂNEȘTI cu adevărat anumite tehnici din cofetărie, ai nevoie de:

  • Exercițiu sau Practică – La tine în bucătărie sau în laborator, cu ustensilele și ingredientele recomandate
  • Feedback constant – Ai nevoie să înțelegi ce greșești, să exersezi și să o iei de la capăt

Și e greu să faci asta de una singură, crede-mă!

Cursantele mele știu că dau totul și explic de o sută de ori un lucru, dacă e nevoie, ca să fiu sigură că au înțeles.

Și sunt destul de insistentă când vine vorba să aplice ce învață.

Până la urmă, dacă decizi să investești într-unul dintre programele mele, eu fac tot ce e posibil să obții rezultate!

REUȘITA îți dă încredere că POȚI!

Textul ăsta nu e despre mine.

E despre cursantele mele.

Despre faptul că au reușit să-și facă o carieră în domeniu sau să-și bucure familia cu prăjituri deosebite.

Totul a pornit de la ÎNCREDERE.

Pentru că REUȘITA îți dă încredere că POȚI.

Dacă te încântă ideea să vii alături de mine în Programul de 4 săptămâni despre Eclere și Choux, dar ai încă întrebări, hai să ne auzim 15 minute la telefon.

Distribuie:

Alte articole