Acum 10-15 ani internetul nu era atât de prezent în viețile noastre.
Doar gândul că poți învăța o abilitate dintr-un curs online era ceva ce nimeni nu-și putea imagina.
În ziua de azi, deși există o metodă de învățare rapidă, sunt mulți care încă mai cred că soluția cea mai bună e să mergi la un curs fizic.
Dar, aplicând metoda potrivită și cu un instructor alături, poți să înveți și să stăpânești RAPID cele mai grele deserturi.
Totul ONLINE!
Metoda pe care am aplicat-o timp de 3 ani, în programele despre macarons, am numit-o Metoda OPI (Online, Practic, cu suportul Instructorului).
Pentru cei care nu cred că pot învăța cofetărie online, ba da, funcționează!
Metoda asta și-a dovedit deja eficacitatea, cu peste 350 de cursanți.
Eu cred în OPI și știu că te poate ajuta!
„Sună a sectă, Florentina! Deci, cine-i OPI?”
OPI e o metoda de învățare, prin care obții rezultate rapide și care te ajută să stăpânești cu adevărat deserturi dificil de făcut.
Pentru că nu e de ajuns să-ți iasă o dată, ca să spui:
„Gata, știu să fac macarons sau eclere!”
E nevoie să înțelegi procesul, ca apoi să-l repeți la infinit, fără să ai pierderi.
Ce înseamnă OPI și cum te poate ajuta și pe tine să înveți și să stăpânești RAPID cele mai grele deserturi?
Online
Programul se desfășoară exclusiv online.
Primești o structură pe care să o urmezi, pas cu pas, ca să-ți fie ușor să înveți și să nu fii copleșită de volumul informațiilor.
Materialele principale sunt în format Video, dar primești o serie de materiale ajutătoare în format PDF și Excel.
Ce beneficii ai?
- Accesezi ORICÂND și de ORIUNDE materialele din curs
- Economisești BANI și TIMP pe deplasări la cursuri fizice (transport, cazare, masă)
- Revezi ORICÂND ai nevoie materialele din program
Practic
Ce-ar fi cofetăria fără practică?
Ca să ai rezultate până la finalul programului, e nevoie să pui în practică ce înveți și să lucrezi în fiecare săptămână.
La finalul fiecărui modul primești o temă și ai timp o săptămâna să exersezi.
Totul se învață pas cu pas, dar e nevoie să investești timp să urmărești materialele și să aplici ce înveți.
Ce beneficii ai?
- Înveți totul treptat, PAS cu PAS, astfel încât îți e ușor să exersezi
- Exercițiul te ajută să deprinzi mai repede ABILITĂȚI NOI și să stăpânești tehnicile noi învățate
- Capeți ÎNCREDERE că poți și tu să obții rezultate rapid
cu Instructor
E partea cea mai importantă din program și e cea care poate face diferența dintre succes și eșec.
Sunt două modalități importante prin care primești suportul meu și care pot fi decisive în obținerea rezultatelor:
1. Întâlnirile LIVE
Ca să poți merge mai departe și să știi ce ai de îmbunătățit, îți ofer feedback-ul meu într-o discuție live, de grup, pe Zoom.
Feedback-ul e personalizat pe ce lucrezi tu, deci o să știi exact ce ai făcut bine și ce nu, ca să nu te blochezi și să ai rezultate din ce în ce mai bune.
Partea și mai bună e că, fiind o întâlnire de grup, poți învăța și din discuțiile cu celelalte colege și poți comunica direct cu ele.
2. Grupul de Facebook
Atunci când începi să lucrezi, apar uneori întrebări la care ai nevoie de un răspuns rapid.
Pentru asta am creat un grup privat de Facebook, în care poți cere ajutor.
Rolul meu e să-ți răspund cât mai repede, ori de câte ori postezi în grupul nostru, ca să poți să continui.
Ce beneficii ai?
- Feedback-ul PERSONALIZAT te ajută să corectezi modul tău de lucru și să obții rezultate din ce în ce mai bune
- Comunicarea directă te ajută să EVIȚI BLOCAJELE care apar când lucrezi singură și nu știi ce greșești
- Ai susținerea mea și obții MAI MULTĂ ÎNCREDERE în tine cu fiecare încercare reușită
Acum că ai aflat totul despre metoda OPI, nu-i așa că ai și tu încredere în ea?
Metoda OPI o aplic și în noul program despre Eclere și Choux, care începe pe 12 septembrie 2024.