Skip to content

Vrei să înveți să faci macarons? 5 recomandări pentru începători

Atunci când am descoperit macaronsii, în 2014, nu erau foarte multe informații online.

Așa că, citeam articolele pe care le găseam și încercam să înțeleg totul exersând.

Acum sunt extrem de multe informații online, unele contradictorii.

Nu știi de unde să începi și cum să reușești să faci și tu macarons.

Dacă ești la început și vrei să înveți să faci macarons, am pentru tine 5 recomandări:

1. Nu rețeta îți garantează succesul!

Da, e bine să alegi o rețetă bună, care e deja testată cu succes de foarte mulți oameni.

Dar, nu mai alerga după rețeta perfectă!

Doar 10% din succes înseamnă rețeta!

Restul înseamnă ingrediente, tehnică și practică.

Cu cât exersezi mai mult, cu atât ai șanse mai mari să-ți iasă.

2. NU modifica rețeta!

Chiar dacă ți se pare că are prea mult zahăr, urmează rețeta fără să faci modificări (până la urmă rețeta de cochilii are la bază o bezea, deci automat mult zahăr).

Atunci când îți ies cochiliile de cel puțin 10 ori și ai înțeles toți pașii, poți încerca să faci modificări rețetei.

3. Nu te mai compara cu alții!

De fiecare dată când vezi o poză cu #macaronsperfecti, încearcă să nu te mai compari cu cei care au reușit deja să-i facă, ci întreabă-te: câte ore de practică are oare, persoana respectivă?

Fiecare învață în ritmul lui!

De asta e important să înveți câte ceva din fiecare încercare pe care o ai, ca următoarea să fie mai bună.

4. Nu e o problemă dacă nu-ți ies din prima!

Deși mă bucur când văd persoane care reușesc să facă macarons din prima încercare, cred că e mai bine să nu pui o astfel de presiune pe tine, ci să accepți că e posibil să nu-ți iasă.

Încearcă să înțelegi bine toți pașii, iar dacă nu ies, să înțelegi ce ai greșit, pentru ca a doua oară să remediezi problema și să-ți iasă.

5. Observă și notează!

Dacă nu ai rezultatele dorite de prima dată, gândește-te la ceea ce ai facut și notează la ce crezi că trebuie să fii atentă data viitoare.

La următorul test, schimbă un singur lucru pe care crezi că l-ai făcut greșit data trecută.

 

Cred că oricine poate să facă macarons, dacă își dorește și acționează.

De asta am scris articolul cu primii pași către macarons perfecți, din care înveți despre ingrediente și ustensile, termenii uzuali și pașii rețetei de cochilii.

Distribuie:

Alte articole